Unele visuri nu dispar. Așteaptă momentul potrivit.

Unele visuri încep cu mult înainte să ne dăm seama.

Pentru mine, a început în copilărie. Întotdeauna mi-a plăcut ideea de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă lucruri noi, să capete încredere și să descopere că pot mai mult decât credeau.

În timpul facultății am început să predau limbi străine într-un centru de limbi străine. Atunci am înțeles ceva care avea să îmi definească, mai târziu, întreaga abordare: nu este suficient să cunoști foarte bine o limbă pentru a o putea preda bine.

De aceea mi-am completat formarea cu certificări internaționale recunoscute, ca să pot preda la nivel profesionist, nu doar conversațional. Am absolvit licența și masterul la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, am urmat cursuri la Universitatea din Köln și am obținut certificări în psihopedagogie și design instrucțional.

Însă, dincolo de certificări și diplome, mi-am dorit să înțeleg ceva mult mai important: cum învață oamenii, ce îi împiedică să progreseze și, mai ales, de ce ajung uneori să se blocheze atunci când trebuie să vorbească, deși cunosc bine limba.

La finalul ciclului de licență știam multă gramatică și înțelegeam fără probleme limba germană. Dar când trebuia să vorbesc, mă blocam. Îmi construiam propoziția în cap, o verificam bine din punct de vedere gramatical, dar până să o spun ori se trecea la alt subiect, ori se lăsa o tăcere jenantă. Nu era o problemă de vocabular. Era teama de a greși de față cu cineva.

Ce m-a scos din blocaj nu a fost încă un manual, ci un context în care aveam voie să greșesc: la Universitatea din Köln mi-am dat seama că scopul limbii nu este să vorbești perfect din prima, ci să transmiți un mesaj, iar interlocutorul să îl înțeleagă. De acolo vine felul în care predau astăzi — și motivul pentru care, la mine la curs, greșeala nu e o problemă, ci materialul de lucru.

Am lucrat, printre alții, cu:

Oameni siguri pe ei și foarte buni în ceea ce fac, care, în momentul în care trebuiau să vorbească într-o limbă străină, păreau aproape o altă persoană. Aveau emoții, se îndoiau de propriile cunoștințe și își pierdeau naturalețea pe care o aveau în limba maternă.

Iar în viața profesională limba nu se folosește niciodată ca într-un manual. O prezentare, un meeting, o negociere, o delegație, un interviu sau o discuție cu un client cer mai mult decât vocabular și gramatică.

De aceea cred că învățarea unei limbi trebuie construită în jurul omului și al nevoilor sale reale.